Împreunã putem dãrui speranţã

[mihaitudor]

„Sã fii autist nu înseamnã sã fii neuman. Însã înseamnã sã fii un strãin. Înseamnã cã ceea ce este normal pentru mine, nu este normal pentru alţi oameni. Sub anumite aspecte, eu sunt foarte prost echipat, pentru a putea supravieţui în aceastã lume, precum un extraterestru eşuat fãrã un manual de orientare…Acordaţi-mi demnitatea de a mã cunoaşte în termenii mei, recunoaşte-ţi faptul cã suntem în mod egal strãini unii faţã de ceilalţi, cã felul meu de a fi nu este doar o versiune defectã a felului vostru de a fi. Suspendaţi pentru o clipã propriile voastre prezumţii.
Definiţi-vã proprii termeni. Lucraţi cu mine pentru a construi punţi între noi”, Jim Sinclair ( 1992 ) – persoanã cu autism

Vlãduţ Liliana Camelia, în vârstã de 36 ani, are acasã doi copii, o fetiţã în vârstã de 10 ani şi un bãieţel de 7 ani. Ar trebui sã fie o mãmicã fericitã şi împlinitã dar bucuria ei nu este totalã atunci când îşi priveşte bãieţelul diagnosticat cu autism. O mamã care suferã pentru copilul ei este o privelişte care nu poate sã nu înduioşeze. Îl priveşte uneori în ochi şi încearcã sã vadã dincolo de ei. Dar nu despre lacrimile mamei vreau sã vorbesc acum, ci despre puterea ei cu care a reuşit sã înfrunte plânsul, pentru a lupta cu una dintre cele mai misterioase afecţiuni de pe pãmânt, autismul.
„Totul a început pe când Daniel avea 1 an şi 2 luni, pe atunci au apãrut primele semne, nu rãspundea atunci când îl strigam şi se lovea singur. Nu am bãnuit cã ar fi ceva serios pânã când într-o zi doamna Dalea, care este şi asistent medical, mi-a deschis ochii. A fost prima persoanã care mi-a mãrturisit cã suferã de autism, şi îi mulţumesc pe aceastã cale. Am mers apoi, împreunã cu soţul meu la doi medici care au pus diagnosticul de tulburare din spectru autist, TSA. Apoi au urmat zile grele pentru mine şi soţul meu, care a fost alãturi de mine şi m-a ajutat sã trec mai uşor. A fost un moment dureros, având în vedere cã la acea vreme îmi doream un bãiat. Nici acum nu pot spune cã am depãşit momentul sutã la sutã. Am renunţat la serviciu pentru a putea fi prezentã permanent lângã el. Iniţial am început cu terapia, apoi, implicându-mã în totalitate, aveam doi coordonatori şi doi tutori care veneau în fiecare lunã sã observe rezultatele. Cu cât tratamentul este început din timp, cu atât şi rezultatele vor apãrea mai repede, dar depinde şi de potenţialul fiecãrui copil. Pânã la acest moment, pot spune cã Daniel este recuperat în procent de 85%. Actualmente merge la grãdiniţa normalã, iar în viitor îl voi înscrie tot la o şcoalã normalã. Îmi permit sã spun cã am investit în el o casã şi o maşinã”, ne-a mãrturisit tânãra mãmicã.

Asociaţia „Dani Vlãduţ, Autismstop”
Cuvintele Lilianei curg trist, în timp ce Daniel se juca un joc pe calculator, ca orice copil normal. Pentru a ajunge cu el la acest nivel a fost nevoie de multã muncã şi fermitate din partea pãrinţilor. “Mintea persoanelor cu autism este ca un joc cu unele piese lipsã sau aşezate anapoda. Semnele autismului se dezvoltã aproape întotdeauna înaintea împlinirii vârstei de 3 ani. De regulã, copiii cu autism nu au o dezvoltare normalã a vorbirii şi pot sã parã surzi. Autismul trebuie ţinut sub observaţie permanentã iar tratamentul trebuie mereu îmbunãtãţit. Rezultatele copilului meu m-au determinat sã iau hotãrârea de a înfiinţa o asociaţie pentru copiii cu autism, dar şi cu alte dizabilitãţi, cum ar fi: ADHD, Sindrom Down, întârzieri în dezvoltarea psihomotorie. Asociaţia a fost înfiinţatã la data de 14 mai 2011 şi pânã în momentul de faţã sunt înscrişi un numãr de 15 copii cu autism. Asociaţia ‘Dani Vlãduţ, Autismstop’ îşi propune ca obiective sã promoveze o cât mai largã paletã de servicii de sprijinire a familiilor cu persoane cu autism pentru creşterea calitãţii vieţii acestora; sã acorde sprijin tuturor tipurilor de cercetare şi mai ales celor referitoare la diagnosticarea şi intevenţia precoce; sã stabileascã şi sã favorizeze schimburile de informaţii şi de experienţe în scopul ameliorãrii situaţiei persoanelor cu autism; sã strângã fonduri necesare pentru susţinerea activitãţii asociaţiei; înfiinţarea unui centru de zi pentru copii cu TSA; mediatizarea şi aplicarea terapiei ABA la copiii cu TSA; înfiinţarea grupelor pilot pentru copiii cu autism, în vederea integrãrii şcolare a acestor copii; formarea de însoţitori pentru copiii capabili de integrare şcolarã; sã exercite protejarea în vederea evitãrii tuturor neglijenţelor şi abuzurilor asupra acestora; sã promoveze cu demnitate drepturile persoanelor cu autism în spiritul „Cartei persoanelor cu autism / 1992”, al declaraţiilor şi convenţiilor internaţionale.
Locaţia ne-a fost oferitã de cãtre primãrie, dar pentru a putea merge mai departe avem nevoie de orice fel de ajutor, sponsorizãri sau donaţii şi mulţumim pe aceastã cale doamnei Dinoiu şi domnului Doldurea Marian, care au înţeles cã vrem sã facem ceva pentru copiii bolnavi şi sunt alãturi de noi. Cei afectaţi de autism au nevoie sã îi înţelegem, sã îi integrãm, sã le arãtãm de ce trebuie sã iasã din lumea lor şi sã o cunoascã pe a noastrã”.

http://www.realitateaoltului.ro/stiri/5 ... rant%C3%A3